x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bătaie în plină stradă la Bistrița

Bătaie în plină stradă la Bistrița

de Redacția Jurnalul    |    17 Mar 2024   •   14:20
Bătaie în plină stradă la Bistrița
Sursa foto: Jandarmeria Bistrita

Patru tineri, între care doi minori, au fost duși la Poliție, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după un conflict pe o stradă din Bistrița. De asemenea, alte cinci persoane care au făcut scandal în apropierea unui club din oraș au fost amendate.

Patru tineri au fost conduși la Poliție de jandarmii din Bistrița-Năsăud în noaptea de sâmbătă spre duminicănoaptea în urma unui conflict între patru tineri, pe una dintre străzile din municipiul Bistrița.

Astfel, doi minori și doi tineri de 22, respectiv 23 de ani au avut mai întâi un schimb de replici în contradictoriu, după care s-a iscat o altercație între aceștia. Echipajul de Jandarmerie care patrula în zonă a intervenit pentru aplanarea scandalului și oprirea altercației dintre cei patru tineri.

A fost chemată și o ambulanță pentru a oferi îngrijiri medicale de specialitate tinerilor scandalagii. Pe numele agresorilor au fost întocmite actele de sesizare pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, cei patru tineri fiind conduși la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor. În acest caz jandarmii au aplicat și sancțiuni în valoare totală de 1.800 de lei pentru amenințare, tulburarea ordinii publice și provocarea scandalului.

De asemenea, tot în noaptea de sâmbătă spre duminică, echipajul de Intervenție al Jandarmeriei a intervenit și în imediata apropiere a unui club din Bistrița, unde a izbucnit un scandal pe fondul unor nemulțumiri și al consumului de băuturi alcoolice. În acest caz jandarmii au aplanat conflictul în care au fost implicate cinci persoane și au aplicat sancțiuni în valoare de 2.800 de lei, pentru adresarea de injurii, provocarea scandalului și tulburarea ordinii publice.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: bataie bistriţa