O femeie de 35 de ani a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, după ce a fost accidentată de un şofer băut, care încerca să tracteze cu autoturismul o ambarcaţiune aflată pe malul Dunării, potrivit informaţiilor furnizate luni de Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Un şofer de 49 ani, care avea ataşat la maşină un peridoc, a efectuat o manevră de mers înapoi, pentru a ridica de pe luciul de apă o ambarcaţiune, moment în care a pierdut controlul volanului şi a accidentat o femeie, care se afla în apă la aproximativ 4 metri faţă de mal, conform sursei menţionate.
Accidentul s-a produs în zona plajei din localitatea Chiscani, aflată la 10 km de municipiul Brăila, iar femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru investigaţii medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o concentraţie alcoolică de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital, pentru recoltarea de probe biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. AGERPRES