x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bucureștenii din Sectorul 4 își pot închiria mai multe locuri de parcare pentru aceeași adresă!

Bucureștenii din Sectorul 4 își pot închiria mai multe locuri de parcare pentru aceeași adresă!

de Redacția Jurnalul    |    05 Ian 2023   •   10:56
Bucureștenii din Sectorul 4 își pot închiria mai multe locuri de parcare pentru aceeași adresă!
Sursa foto: Lucian Alecu

Direcția Mobilitate Urbană Sector 4 oferă bucureștenilor posibilitatea închirierii unor locuri de parcare suplimentare față de cele utilizate deja, având în vedere numărul mare de solicitări privind atribuirea locurilor de parcare în Sectorul 4 al Capitalei.

Potrivit Primăriei Sectorului 4, locuitorii din această zona a Capitalei pot beneficia de două sau mai multe locuri de parcare pentru aceeași adresă de domiciliu/reședință sau sediu/punct de lucru dacă îndeplinesc o serie de condiții.

Astfel, dacă în zona în care locuiesc identifică un loc de parcare neocupat și pentru care nu există nicio solicitare de atribuire înregistrată din partea unei persoane care nu deține niciun astfel de loc, atunci pot face demersurile pentru închirierea lui.

Primul pas pe care trebuie să îl facă bucureșteanul respectiv este să depună o solicitare privind intenția sa pe platforma online www.mobilitateurbana4.ro. Apoi, într-un interval de 7 zile calendaristice de la data validării solicitării trebuie să achite taxa locală pentru locul de parcare de reședință, specifică zonei (A,B,C,D), precum și tariful suplimentar în valoare de 500 de lei + TVA pentru fiecare nou loc de parcare închiriat.

Plata se poate efectua utilizând următoarele instrumente: online pe www.mobilitateurbana4.ro, prin aplicația „Primaria Sectorului 4” sau numerar/cu cardul la automatele SelfPay,

Modificările au fost votate în ședința Consiliului Local Sector 4 de la finalul anului trecut, în cadrul căreia, consilierii locali au introdus noile prevederi în „Metodologia de gestionare a locurilor de parcare aflate pe domeniul public sau privat al Municipiului București de pe raza Sectorului 4”, care vor fi puse în aplicare începând cu data de 1 februarie 2023.

 

×
Subiecte în articol: parcare sector 4