x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Buzoian reținut, acuzat că și-a violat nepoatele în vârstă de 9 și 11 ani

Buzoian reținut, acuzat că și-a violat nepoatele în vârstă de 9 și 11 ani

29 Mar 2022   •   10:53
Buzoian reținut, acuzat că și-a violat nepoatele în vârstă de 9 și 11 ani

Un buzoian de 37 de ani a fost reținut, marți, fiind acuzat că și-a violat nepoatele în vârstă de 9 și 11 ani.

Polițiștii de la Secția de poliție rurală Mărăcineni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, au dispus, marți, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 37 de ani, din comuna Blajani, bănuit că a violat două copile în vârstă de 9, respectiv 11 ani.

Polițiștii au fost sesizați luni aseară de tatăl uneia dintre fete. Bărbatul le-a spus polițiștilor că agersorul le-ar fi condus pe cele doua minore la domiciliul său, sub pretextul oferirii de bunuri, unde ar fi exercitat acte de agresiune sexuală asupra acestora.

Au fost sesizați reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Buzau, care au preluat fetele pentru consiliere.

Suspectul va fi prezentat judecătorului de drepturi și libertăți, cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: violator minore