Cinci persoane, între care se numără şi o adolescentă de 16 ani, au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi pe DN 66 în afara localităţii Bretea Streiului, în apropiere de Haţeg, vinovată de producerea acestuia fiind o femeie de 32 de ani, care nu a adaptat viteza la condiţiile de carosabil umed.
Într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, şoferiţa a pierdut controlul direcţiei de mers, a intrat pe contrasens şi s-a tamponat cu un autoturism condus de un bărbat din municipiul Vulcan, a arătat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, Bogdan Niţu.
În urma accidentului a rezultat rănirea celor doi şoferi şi a trei pasagere din autoturismul care circula regulamentar, toate din municipiul Vulcan, membri ale aceleaşi familii.
La locul accidentului au intervenit trei echipaje de prim ajutor, victimele prezentând fracturi la mâini şi picioare, traumatisme craniene şi toracice, a informat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Deva, dr. Călin Dumitrecu.
Răniţii au primit îngrijiri la faţa locului, după care au fost transportaţi cu ambulanţele la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Hunedoara.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. AGERPRES