Potrivit IPJ Covasna, polițiștii au fost sesizați duminică dimineața despre faptul că persoane necunoscute au pătruns într-o sală de jocuri din Sfântu Gheorghe, de unde au sustras o sumă de bani.
Polițiștii și jandarmii deplasați la fața locului au stabilit că doi bărbați ar fi intrat în incinta localului cu cagule pe față și mănuși pe mâini, ar fi lovit un bărbat care se afla înăuntru, după care i-ar fi solicitat, prin amenințări, casierei să le înmâneze suma de bani deținută.
În urma investigațiilor, polițiștii i-au identificat pe cei doi bărbați, de 23, respectiv 34 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, aceștia ar fi pătruns în curtea unei firme din Sfântu Gheorghe, de unde ar fi furat o mașină.
Cu aceasta, cei doi s-au dus la sala de jocuri de unde ar fi plecat cu aproximativ 5.000 de lei, bani obținuți prin amenințarea angajatei localului.
Cei doi bărbați au fost localizați în parcarea unui centru comercial din Sfântu Gheorghe, fiind imobilizați de polițiști și conduși la sediul IPJ Covasna pentru cercetări.
Bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați organelor judiciare competente pentru luarea măsurilor legale.
În cursul anchetei desfășurate, polițiștii au găsit și mașina furată, abandonată în extravilanul municipiului Sfântu Gheorghe.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și furt în scop de folosință.
De asemenea, din cercetări polițiștii au stabilit că bărbatul de 23 de ani, despre care există indicii că ar fi condus autoturismul, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
El este cercetat și pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
(sursa: Mediafax)