x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi copii răniţi într-un accident rutier pe DN 1

Doi copii răniţi într-un accident rutier pe DN 1

21 Dec 2018   •   14:32
Doi copii răniţi într-un accident rutier pe DN 1

Doi copii au fost răniţi vineri la amiază la intersecţia dintre Drumul Naţional 1 şi Drumul Judeţean spre Cisnădie, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu, Elena Welter.

"DN 1, km. 303+150 m, intersecţie cu DJ 106D, drumul spre Cisnădie, şoferul unui ansamblu tir condus spre Sibiu virează stânga fără să acorde prioritate şi intră în coliziune cu un turism condus regulamentar din sens opus. Doi minori, între 6 - 12 ani, primesc îngrijiri medicale. Trafic îngreunat", a transmis Elena Welter.

La locul accidentului au ajuns două ambulanţe, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Sibiu. AGERPRES

×