x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi experţi internaţionali au început procedura de revalidare UNESCO a Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului

Doi experţi internaţionali au început procedura de revalidare UNESCO a Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului

13 Iul 2018   •   16:38
Doi experţi internaţionali au început procedura de revalidare UNESCO a Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului

Doi experţi internaţionali au început, vineri, procedura de revalidare UNESCO a Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului (GDTH), pe parcursul mai multor zile ei urmând că efectueze câteva vizite la obiectivele din cadrul geoparcului şi să aibă întâlniri cu autorităţile judeţene şi locale. 

Procedura de revalidare este necesară pentru ca Geoparcul să-şi menţină statutul UNESCO şi pentru următorii patru ani. 

Cei doi evaluatori UNESCO au avut, vineri, o întâlnire cu reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, context în care preşedintele instituţiei, Mircea Bobora, a menţionat că sugestiile şi recomandările formulate de experţi sunt importante pentru a putea asigura dezvoltarea, în continuare, a proiectului, dar şi a zonei. 

"Obiectivul nostru principal este să arătăm lumii frumuseţile României, ale oamenilor, dar şi de a crea suportul, a creşte standardul de viaţă al oamenilor din regiune", a spus Bobora. 

La rândul său, directorul GDTH, prof. Alexandru Andrăşanu, de la Universitatea Bucureşti, a apreciat că vizita de evaluare este una importantă pentru că va certifica modul în care au fost desfăşurate până acum acţiunile din cadrul Geoparcului. 

El a menţionat că, în ultimii patru ani, a crescut numărul de vizitatori ai Geoparcului şi s-a dezvoltat colaborarea cu autorităţile judeţene, locale şi cu alte asociaţii din Ţara Haţegului sau din ţară. 

Între altele, pe teritoriul Geoparcului au fost create mai multe centre de vizitare locale, ideea bucurându-se de succes prin faptul că a atras foarte mulţi vizitatori şi a implicat în activităţi comunităţile locale. 

"În loc să construim un mare centru care este costisitor şi greu de întreţinut, noi am preferat să realizăm aşa-numitele 'case' - Casa dinozaurilor pitici, Casa vulcanilor, Casa tradiţiilor, Casa Geoparcului, Casa ştiinţei, astfel încât în fiecare comunitate să construim centre vizitabile, împreună cu comunitatea, fără costuri foarte mari, dar care implică multă creativitate, imaginaţie şi suport din partea oamenilor. Acestea au dovedit că pot atrage mai mulţi turişti decât un mare centru de vizitare, dar au şi creat oportunităţi pentru comunitatea locală să se simtă bine, cu tradiţii care merită să fie duse mai departe, despre care copiii să înveţe, să fie mândri şi să se întoarcă aici, chiar dacă pleacă în altă parte, pentru o perioadă", a spus Alexandru Andrăşanu. 

Din anul 2015, Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului este unicul geoparc din România recunoscut UNESCO prin Programul Internaţional pentru Geoştiinţe şi Geoparcuri. 

Judeţul Hunedoara este singurul din ţară care are pe teritoriul său patru entităţi UNESCO: Geoparcul Dinozaurilor, Parcul Naţional Retezat - Rezervaţie a Biosferei, Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei şi taragotistul Pera Bulz, declarat Tezaur Uman Viu. AGERPRES

×