Două minore aflate în grija statului sunt căutate de poliţişti, după ce coordonatorul apartamentului în care locuiesc adolescentele, de 14 respectiv 15 ani, a anunţat că acestea nu au mai revenit acasă de două zile.
Potrivit unui comunicat de presă postat vineri pe site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, tinerele au plecat de la şcoală însoţite de un minor de 16 ani din judeţul Mehedinţi.
"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi de un coordonator al Centrului - Apartament destinat protecţiei rezidenţiale a copilului 'Mărgăritarelor' din localitate despre faptul că minorele Vintilă Alexandra Anamaria, de 15 ani, şi Chibac Lăcrămioara Bianca, de 14 ani, au plecat la data de 9 decembrie, ora 18,00, de la orele de curs de la Şcoala Generală nr. 2 Motru şi nu au mai revenit. Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că minorele au plecat cu un tânăr, de 16 ani, în comuna Floreşti, din judeţul Mehedinţi", se arată în comunicatul de presă.
Persoanele care pot da relaţii despre cele două minore sunt rugate să apeleze numărul de urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.