x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O femeie a murit, după ce s-a răsturnat cu mașina într-un șanț

O femeie a murit, după ce s-a răsturnat cu mașina într-un șanț

de Redacția Jurnalul    |    14 Mar 2025   •   10:46
O femeie a murit, după ce s-a răsturnat cu mașina într-un șanț
Sursa foto: Arhiva Jurnalul

O femeie a murit după ce mașina pe care o conducea a ieșit de pe șosea, a lovit un cap de pod, iar apoi s-a răsturnat într-un șanț, între localitățile Hidișelu de Sus și Hidișelu de Jos, potrivit IPJ Bihor.

„Din primele investigații efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că în accidentul rutier a fost implicat un singur vehicul, respectiv un autoturism, al cărui conducător ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi părăsit carosabilul, ar fi lovit un cap de pod, iar apoi s-ar fi răsturnat într-un șanț”, transmite sursa citată.

În urma accidentului, femeia care conducea vehiculul a murit la fața locului, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de către echipajele medicale.

Traficul rutier pe respectiva porțiune de drum se desfășoară normal.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: masina sant moarta