x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Fetiță de 10 ani, în stare critică după ce a fost lovită de o motocicletă în Bistrița-Năsăud

Fetiță de 10 ani, în stare critică după ce a fost lovită de o motocicletă în Bistrița-Năsăud

de Redacția Jurnalul    |    24 Aug 2025   •   17:00
Fetiță de 10 ani, în stare critică după ce a fost lovită de o motocicletă în Bistrița-Năsăud
Sursa foto: Hepta

O fetiță în vârstă de 10 ani este în stare critică după ce a fost lovită de o motocicletă în localitatea Cormaia, județul Bistrița-Năsăud. A fost solicitat elicopterul SMURD de la Târgu Mureș.

Un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj de terapie intensivă mobilă intervin în localitatea Cormaia unde o motocicletă a lovit o fetiță.

Din primele informații, victima este inconștientă, cu respirație.

S-a solicitat sprijinul elicopterului SMURD.

„Fetița în vârstă de aproximativ 10 ani a fost găsită inconștientă cu respirație prezentă, un traumatism cranian cerebral sever. A fost intubată la fața locului și transportată cu elicopterul SMURD la o clinică de specialitate din municipiul Târgu Mureș”; transmite ISU Bistrița-Năsăud.

Din primele date, un tânăr de 20 de ani, din Cormaia, în timp ce conducea o motocicletă de teren pe o stradă din Cormaia, a surprins și accidentat o fetiță de 10 ani, din localitate care circula în calitate de pieton.

Fetița a fost preluată și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În urma verificărilor efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că după comiterea accidentului, tânărul a mutat vehiculul implicat care nu este înmatriculat. Totodată, șoferul are suspendat dreptul de a conduce. Acesta a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii Compartimentului Rutier Sângeorz-Băi continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul.

 

 

 

×
Subiecte în articol: fetita motocicleta stare critica