x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Fetiță de 3 luni, operată pentru extirparea unei tumori cerebrale

Fetiță de 3 luni, operată pentru extirparea unei tumori cerebrale

de Redacția Jurnalul    |    07 Dec 2023   •   21:25
Fetiță de 3 luni, operată pentru extirparea unei tumori cerebrale

Medicii de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, au reușit să salveze o fetiță de 3 luni, care avea o tumoare cerebrală ce îi punea în pericol viața.

Miruna are 3 luni și este din comuna Grivița, județul Galați. Din cauza unor vărsături, mama a dus-o la spitalul din Galați. În urma unui CT cranian, mama fetiței a aflat că micuța are lichid și tumoare la cap”, spune Nicoleta Hurdui, mama micuței.

Miruna a fost operată și acum mama speră că fetița ei are o nouă șansă la viață: „Le mulțumim tuturor celor de aici, de la „Nicolae Oblu”. Cred că dacă nu ajungeam aici fetița mea nu mai avea zile”.

„A venit în urgență la noi pentru hipertensiune intracraniană cauzată de o tumoare la nivelul creierului mic. S-a intervenit endoscopic (...). Ce a fost mai dramatic în cazul acesta este faptul că acest copil are un volum circulant de aproximativ 10% din greutatea corporală, deci riscul de sângerare era destul de mare și atunci am stat cu emoții aproape toată echipa din punctul acesta de vedere. Oricum, eram pregătiți și cu sânge, cu tot ce trebuie. Dar nu a fost nevoie”, a spus conf.univ. dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic „Nicolae Oblu” din Iași, potrivit tvriași.ro

În ultima săptămână, medicii neurchirurgi ieșeni au realizat 4 intervenții de rezecție microscopică a unor tumori intracraniene la copii.

O altă fetiță salvată este micuța Ilinca, o fetiță de 3 ani, din Suceava, care a impresionat întreaga comunitate medicală prin curajul și determinarea ei de neimaginat pentru vârsta fragedă. Copila a fost diagnosticată cu o tumoare cerebrală de 5 centimetri, a fost operată la Iași. Ceea ce a uimit pe toți cei prezenți a fost momentul uluitor în care, după intervenția chirurgicală, micuța Ilinca s-a detubat singură. Cu ochii plini de determinare, micuța și-a exprimat dorința de a mânca, dovedind astfel un spirit luptător incredibil pentru vârsta ei. Imaginea a fost un moment de bucurie pentru părinți, care au văzut cum micuța lor învinge cu curaj și hotărâre obstacolele care i-au stat în cale.

„Miracol pentru doi copii de 3 luni, respectiv 3 ani care au fost operaţi la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi”, anunță, joi, reprezentanții Spitalului de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași.

Cei doi copii - Miruna și Ilinca - au fost supuşi unor intervenţii dificile de extirpare a unor tumori cerebrale care le puneau viaţa în pericol.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: fetita operata tumoare