x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Galați: Bărbat găsit mort pe marginea unui drum

Galați: Bărbat găsit mort pe marginea unui drum

07 Aug 2017   •   12:56
Galați: Bărbat găsit mort pe marginea unui drum

Un bărbat de 67 ani, din comuna gălăţeană Călmăţui, a fost găsit decedat pe marginea unui drum duminică seară, probabil din cauza caniculei, a declarat, luni, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, Mihai Polinschi.

Potrivit sursei citate, un echipaj al ambulanţei a intervenit în urma unui apel la 112, prin care era anunţat cazul unui bărbat căzut pe marginea unui drum la ieşirea din localitate, însă cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul.

"Un echipaj al ambulanţei s-a deplasat duminică, în jurul orei 19,00, în zona comunei Călmăţui, în cazul unui bărbat, în vârstă de 67 ani, căzut pe marginea drumului. Din păcate, colegii noştri l-au găsit decedat. Din ce am înţeles, era cel care păştea vacile localnicilor. Probabil s-a întâmplat din cauza căldurii, avea şi arsuri solare şi posibil să fi consumat şi alcool, pentru că s-a găsit lângă el o sticlă. Nu prezenta urme de violenţă şi credem că decesul survenise cu câteva ore în urmă", a explicat Polinschi.

Este al treilea caz de deces din judeţul Galaţi din ultimele cinci zile produs cel mai probabil din cauza caniculei. Sâmbătă seară, un bărbat, de 50 de ani, a fost găsit decedat pe un câmp din apropierea comunei Cavadineşti, iar joi, un alt bărbat, de 60 de ani, din Galaţi, a fost găsit decedat în faţa scării blocului în care locuia.

Polinschi a mai spus că în judeţul Galaţi, în ultimele 24 de ore, echipajele ambulanţelor au intervenit pentru salvarea a 18 persoane afectate de caniculă, dintre care 12 au leşinat iar şase au căzut pe stradă, toate fiind transportate la spital. AGERPRES

×
Subiecte în articol: bărbat mort galaţi