x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Grupare de traficanți de droguri, destructurată la Iași și Vaslui

Grupare de traficanți de droguri, destructurată la Iași și Vaslui

09 Oct 2022   •   21:01
Grupare de traficanți de droguri, destructurată la Iași și Vaslui
Sursa foto: Foto: observator.tv

7 persoane au fost reținute sub acuzația de trafic de droguri, iar alte trei au primit control judiciar. Anchetatorii au stabilit că procurau și vindeau canabis, iar doi dintre ei aveau și culturi clandestine.

Polițiștii din Vaslui și procurorii DIICOT au documentat activitatea infracţională a 10 bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 38 de ani, din județele Vaslui, Iași, Neamț și Botoșani, cercetați pentru trafic de droguri de risc.

16 percheziţii au avut loc sâmbătă în Iași și Huși, județul Vaslui, 10 persoane fiind audiate.

Din cercetări a reieșit, conform IGPR, că din luna mai 2021, suspecții au procurat, depozitat, preparat şi vândut canabis consumatorilor din județele Iași și Vaslui.

Totodată, 2 suspecți ar fi înființat și întreținut culturi clandestine - indoor și outdoor - de canabis, produsele obținute fiind introduse în circuitul ilicit al drogurilor.

În urma activităților și a percheziţiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate 13 terminale mobile, 51.674 de lei, 17.740 de euro, 13 cartele SIM, aproximativ 2 grame de cocaină, aproximativ 2,4 kilograme de canabis și 1,4 kilograme de plante de canabis, semințe de canabis, trei cântare, trei grindere, un aparat de vidat, 150 de articole pirotehnice și mai multe componente ale unei instalații destinată culturii indoor, cu privire la care există suspiciunea că ar fi fost folosite la desfășurarea activităților infracționale.

7 bărbați cu vârste între 20 și 38 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore, iar duminică vor fi prezentați Tribunalului Vaslui, cu propunere de arestare preventivă.

Față de alți 3 bărbați, cu vârste între 20 și 32 de ani, din Iași, procurorul a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: droguri grupare