Pompierii Detașamentului Hunedoara au fost solicitați în noaptea de sâmbătă spre duminică să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea General Berthelot.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la o casă cu suprafața de aproximativ 40 de metri pătrați, cu posibilitatea de propagare a flăcărilor la alte construcții.
Concomitent cu acțiunea de localizare a incendiului, s-a intervenit pentru identificarea eventualelor persoane surprinse în locuință. Astfel, un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost găsit decedat.
Intervenția pompierilor a durat peste două ore, iar cauza probabilă de producere a incendiului a fost utilizarea focului deschis în spații închise, arată ISU Hunedoara.
(sursa: Mediafax)