x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu puternic izbucnit la o navă încărcată cu cereale, ancorată în zona Mila 35, din Tulcea

Incendiu puternic izbucnit la o navă încărcată cu cereale, ancorată în zona Mila 35, din Tulcea

de Redacția Jurnalul    |    08 Dec 2023   •   08:11
Incendiu puternic izbucnit la o navă încărcată cu cereale, ancorată în zona Mila 35, din Tulcea

Pompierii au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, pentru a stinge un incendiu puternic izbucnit la o navă ce transporta cereale, ancorată în zona Mila 35, județul Tulcea.

Potrivit ISU Tulcea, incendiul a izbucnit în jurul orei 00:30, la o navă ce transporta cereale, ancorată în zona Mila 35, județul Tulcea.

Au intervenit de urgență forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, un echipaj al Poliției de Frontieră, un echipaj din cadrul Administrației Fluviale a Dunării de Jos și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. De asemenea, pentru stingerea focului s-a folosit și remorcherul aflat în dotarea AFDJ.

Forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta generalizat, cu degajări mari de fum, la o încăpere a navei.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul după aproximativ 2 ore.

Din fericire, nu au fost persoane surprinse de flăcări. A ars o încăpere a navei, iar alte 5 au fost afectate, pe o suprafață de aproximativ 150 mp.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: incendiu nava tulcea