x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale ISU Bucureşti-Ilfov: Au fost gestionate peste 1.810 cazuri generate de condiţiile meteo nefavorabile

ISU Bucureşti-Ilfov: Au fost gestionate peste 1.810 cazuri generate de condiţiile meteo nefavorabile

27 Ian 2019   •   09:16
 ISU Bucureşti-Ilfov: Au fost gestionate peste 1.810 cazuri generate de condiţiile meteo nefavorabile
Sursa foto: Victor Stroe

Echipele de intervenţie ale ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit în ultimele două zile la circa 1.810 cazuri generate de vremea nefavorabilă, în cursul dimineţii de duminică mai fiind încă în derulare intervenţii în 40 de astfel de cazuri.

Potrivit reprezentanţilor ISU Bucureşti-Ilfov, au fost înregistrate 220 de autovehicule avariate în principal de căderile de copaci şi stâlpi de electricitate.

De asemenea, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, echipajele ISU Bucureşti-Ilfov au fost implicate în gestionarea a circa 465 de astfel de cazuri, dintre care 450 în Capitală.

Din totalul de 1.810 cazuri rezolvate, aproximativ 1.700 au fost în Bucureşti, iar 110 în Ilfov.

Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov au fost, în ultimele două zile, sub cod portocaliu sau galben de polei şi depuneri semnificative de gheaţă. AGERPRES

×