x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi turişti au fost recuperaţi în condiţii extreme de viscol cu vânt de salvamontişti în masivul Ceahlău

Doi turişti au fost recuperaţi în condiţii extreme de viscol cu vânt de salvamontişti în masivul Ceahlău

17 Mar 2019   •   10:51
Doi turişti au fost recuperaţi în condiţii extreme de viscol cu vânt de salvamontişti în masivul Ceahlău

Doi turişti, unul din Iaşi şi celălalt din Turcia, au fost recuperaţi de salvamontiştii nemţeni în masivul Ceahlău, în cadrul unei acţiuni de salvare derulate sâmbătă noaptea, în condiţii extreme de viscol cu vânt de peste 100 de kilometri pe oră.

Şeful Serviciului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef, a declarat, pentru AGERPRES, că cei doi turişti făceau parte dintr-un grup de 5 persoane şi au rămas în urmă din cauza epuizării fizice. El a menţionat că, din cauza viscolului, aceştia au deviat de la traseu.

''Erau într-o zonă moartă, fără semnal, şi nu a funcţionat 112. Erau în stare de epuizare şi unul dintre ei - cu început de hipotermie. Nu prindeau dimineaţa dacă nu ajungeam la ei. Cel cu început de hipotermie a fost ambalat în folie de supravieţuire şi i s-au ataşat patch-uri termice. Ei nu erau departe de potecă, dar i-a 'ucis' viscolul'', a spus Raul Papalicef.

Potrivit sursei citate, grupul de turişti a plecat din Durău, în jurul orei 12,00, şi a făcut mult prea mult până în zona înaltă a masivului Ceahlău, unde vântul avea peste 100 kilometri pe oră.

''A intervenit epuizarea şi, după vârful Toaca, cei doi au rămas în urmă şi au deviat de la traseu. Baza de intervenţie Dochia a fost anunţată de cei din grup că numărul de urgenţă 112 nu a mers. Imediat s-a plecat în căutarea celor doi şi au fost recuperaţi'', a precizat şeful Serviciului Salvamont Neamţ.

Recomandarea salvamontiştilor către turişti este să evite deplasările în zona înaltă, iar pentru cei care sunt deja în cabane, la altitudine, să nu întreprindă deplasări după lăsarea întunericului, pentru că atunci fenomenele meteo sunt mult mai agresive. AGERPRES

×