x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un adolescent a fost prins cu droguri de mare risc de polițiștii locali din Sectorul 5

Un adolescent a fost prins cu droguri de mare risc de polițiștii locali din Sectorul 5

de Redacția Jurnalul    |    11 Feb 2024   •   20:00
Un adolescent a fost prins cu droguri de mare risc de polițiștii locali din Sectorul 5

Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost capturat de polițiștii locali din Sectorul 5 în timp ce deținea cantități semnificative de droguri de mare risc. Potrivit informațiilor, minorul avea asupra sa aproximativ jumătate de kilogram de cannabis, peste 130 de grame de ecstasy și comprimate de alprazolam.

Evenimentul a avut loc ieri, 10 februarie, în jurul orei 20:45, în timp ce polițiștii locali G.M și S.N. patrulau pe Strada Peleaga. Aceștia l-au identificat pe minor și au descoperit asupra sa 5 pungi conținând cannabis, 135 de comprimate de ecstasy și 3 folii, fiecare cu câte 10 comprimate de alprazolam, conform comunicatului emis duminică seara de către Primăria Sector 5.

„Polițiştii locali G.M şi S.N. din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 5, au depistat, ieri, 10 februarie, în jurul orei 20.45, în timp ce se aflau pe itinerariul de patrulare (Strada Peleaga), un minor în vârstă de 15 ani ce avea asupra sa 5 pungi cu droguri de mare risc (cannabis) cu greutate de aproximativ 500 de grame, 135 comprimate de ecstasy precum şi 3 folii a câte 10 comprimate de alprazalam.

Persoana în cauză a fost încătuşată şi predată polițiştilor de la Secția 18 Poliție. Ulterior, minorul a fost ridicat de DIICOT.

 Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a anunțat că polițiştii locali care l-au depistat pe minor vor fi premiați. Edilul le-a cerut tuturor angajaților Direcției Generale de Poliție Locală Sector 5 vigilență maximă în privința celor care fac trafic de droguri”.

 

×