x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Peste 300 de misiuni pirotehnice efectuate de ISU Iaşi, în 2023

Peste 300 de misiuni pirotehnice efectuate de ISU Iaşi, în 2023

de Redacția Jurnalul    |    29 Dec 2023   •   20:45
Peste 300 de misiuni pirotehnice efectuate de ISU Iaşi, în 2023

Peste 300 de misiuni pirotehnice au fost efectuate în anul 2023 de echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi.

Pirotehniştii de la ISU Iaşi a efectuat, de la începutul anului 2023, 301 de misiuni pirotehnice, dintre care 290 misiuni de asanare şi 11 misiuni de distrugere.

"La nivelul judeţului Iaşi, terenul asanat a fost în suprafaţă de 33.317 mp, în urma acestor activităţi fiind descoperite 3528 elemente de muniţie, după cum urmează: 460 de proiectile de diverse calibre, 68 grenade, 448 bombe de aruncător, 1 mină antitanc, 12 bombe de aviaţie şi alte 2539 elemente de muniţie", transmit reprezentanţii ISU Iaşi.

Pentru a evita producerea unor evenimente cu urmări tragice, în momentul găsirii elementelor de muniţie neexplodate, cei de la ISU Iaşi interzic lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă; comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase; aprinderea focului în apropierea muniţiilor descoperite neexplodate; introducerea muniţiilor în foc; topirea elementelor metalice de muniţii; tăierea muniţiilor cu fierăstrăul, scule electrice sau prin sudură; folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte; utilizarea pulberilor şi explozivilor proveniţi din muniţii în scopuri artizanale; demontarea de la muniţii a focoaselor sau a altor elemente componente; folosirea pentru joacă, de către copii, a unor muniţii cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente ale acestora.

"Conform art. 162 din OMAI 135 din 14 octombrie 2015, pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate, cetăţenii au obligaţia să anunţe urgent evenimentul prin numărul unic de apel 112", precizează ISU Iaşi.

×
Subiecte în articol: misiuni pirotehnice isu iasi