x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Monede falsificate în Evul Mediu, descoperite în județul Galați

Monede falsificate în Evul Mediu, descoperite în județul Galați

11 Noi 2022   •   10:40
Monede falsificate în Evul Mediu, descoperite în județul Galați
Sursa foto: Hepta

Zeci de mii de monede falsificate în Evul Mediu au fost descoperite la Tecuci, în județul Galați. Potrivit specialiștilor, este vorba despre monede suedeze, prusace și poloneze falsificate la Suceava care ulterior au fost îngropate în sudul Moldovei.

Descoperirea a fost făcută la Tecuci de muncitorii care săpau un șanț în curtea bibliotecii locale. Aceștia au dat peste un vas ceramic, plin cu monede vechi. După primele cercetări, s-a stabilit că monedele din alamă au circulat în Principatul Moldovei și au fost realizate la Suceava, în vremea domnitorului Eustatie Dabija (1661-1665). Specialiștii au mai stabilit că sunt imitații după monede suedeze și ale Ducatului de Brandenburg.

„Tezaurul conține monede dintr-un aliaj de alamă. Dabija Vodă avea și propria moneda, tot din aramă. Ele sunt importante pentru că demonstrează o practică a vremii, atunci se falsifica moneda”, a declarat arheologul Paul Ciobotaru.

Tezaurul conține peste 20.000 de monede falsificate în secolul al 17-lea. Arheologii au izolat zona și au decis să continue săpăturile.

„În perioada medievală, desele lupte pentru tron sau atacurilor venite din partea tătarilor, îi determinau pe domnitori Moldovei și a Valahiei să ascundă monede fie în cetatea lor de scaun, fie în orașele sau reședințele mai importante. Posibil ca de teama unor incursiuni militare, ele să fi fost îngropate într-un vas de lut, la o adâncime care să nu permită să fie descoperite. Este o descoperire importantă pentru cercetarea arheologică și pentru istoria noastră”, a explicat Maria Răileanu, consilier la Direcția Județeană pentru Cultură Galați.

Monedele vor fi fi expuse la muzeul din Tecuci.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: monede falsificate evul mediu