x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Morți ținuți în mizerie, pe jos sau pe mese, la morga spitalului din Horezu

Morți ținuți în mizerie, pe jos sau pe mese, la morga spitalului din Horezu

05 Dec 2020   •   17:36
Morți ținuți în mizerie, pe jos sau pe mese, la morga spitalului din Horezu

Persoanele care mor la spitalul suport Covid din Horezu sunt ținute pe jos sau pe mese și în mizerie, iar rudele intră la morgă și își ridică morții, fără a fi însoțite de angajații unității medicale. Reprezentanții spitalului spun că este o situație excepțională și că mizeria a fost făcută de rude.

Imagini revoltătoare la morga Spitalului suport Covid din Horezu, din judeţul Vâlcea. Morţii sunt lăsaţi pe jos, în sicrie sau pe mese. În interior este mizerie, iar aparţinătorii intră singuri în morgă, fără să fie însoţiţi de vreun angajat al spitalului. Ei se ghidează după capacele sicrielor pentru a-şi lua morţii acasă.

Conducerea spitalului spune că ceea ce s-a întâmplat vineri reprezintă o excepție, deoarece în morgă au ajuns patru decedaţi în 24 de ore. Conducerea recunoaşte că la morgă nu este niciun angajat, iar rudele sunt îndrumate de portar şi ajutate, în mod obişnuit, să identifice cadavrele.

Tot portarul este cel care distribuie echipamentele de protecţie pe care rudele trebuie să le poarte când intră în morgă. În ceea ce privește mizeria din interior, aceasta ar fi formată din lucrurile decedaţilor pe care rudele nu le mai iau.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: morga horezu