x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Motociclist de 18 ani, decedat într-un accident rutier

Motociclist de 18 ani, decedat într-un accident rutier

de Redacția Jurnalul    |    02 Oct 2024   •   10:47
Motociclist de 18 ani, decedat într-un accident rutier

Un tânăr de 18 ani, care se deplasa cu o motocicletă pe strada Victoriei din municipiul Târgu Jiu, a fost accidentat grav de un şofer de 71 de ani care nu i-a acordat prioritate, victima decedând în cursul nopţii la spital, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Potrivit sursei citate, luni seara, poliţişti din cadrul Poliţiei Târgu Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112 de un participant la trafic despre faptul că pe strada Victoriei din localitate a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

"Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului s-a stabilit faptul că în timp ce un localnic de 71 de ani conducea un autoturism, pe strada menţionată mai sus, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei motociclete condusă de un tânăr de 18 ani, din comuna Scoarţa, care circula dinspre centrul municipiului către localitatea Romaneşti, fiind acroşat de către acesta. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a tânărului de 18 ani şi rănirea uşoară a conducătorului auto", arată reprezentanţii IPJ.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

"Tânărul implicat în accidentul rutier de pe strada Victoriei, care conducea o motocicletă, a decedat la spital", a transmis IPJ Gorj.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident motociclist deces targu jiu şofer