"La data de 14 februarie a.c., în jurul orei 14.20, Poliţia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că, în contextul manipulării deşeurilor din municipiul Cluj-Napoca, în zona rampei de deşeuri din Pata Rât a fost găsit cadavrul unui nou-născut. La locul indicat s-a deplasat de urgenţă o echipă operativă din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu poliţiştii Serviciului Criminalistic, pentru a desfăşura cercetarea la faţa locului. Naşterea nou-născutului a fost la termen şi ar fi survenit cu aproximativ 4-5 zile în urmă. Cauza morţii urmează a fi stabilită de către Institutul de Medicină Legală, în urma necropsiei şi a examenelor de laborator", se arată într-o informare transmisă, joi, de IPJ Cluj.
Poliţia cere ajutorul populaţiei pentru a ajuta la stabilirea identităţii femeii care a născut copilul.
"Cercetările sunt efectuate în continuare pentru a se stabili împrejurările în care a survenit decesul minorului, cauza fiind preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. În contextul acestui tragic eveniment, adresăm comunităţii rugămintea de a veni în sprijinul anchetei, în cazul în care deţin informaţii care ar putea ajuta la stabilirea identităţii femeii care a dat naştere copilului. Precizăm că apelul nostru nu este adresat doar cetăţenilor din cadrul municipiului Cluj-Napoca", se mai arată în informarea IPJ Cluj.