x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O casă dintr-o comună buzoiană a crăpat în două din cauza alunecărilor de teren

O casă dintr-o comună buzoiană a crăpat în două din cauza alunecărilor de teren

27 Sep 2022   •   18:01
O casă dintr-o comună buzoiană a crăpat în două din cauza alunecărilor de teren

O casă din comuna Pârscov, județul Buzău, în care trăiau 4 persoane, între care un adult cu handicap și un copil de 16 ani, a crăpat în două din cauza alunecărilor de teren.

O alunecare de teren reactivată în satul Pârscov, comuna Pârscov, județul Buzău, a lăsat fără acoperiș deasupra capului o familie întreagă. Pământul a luat-o la vale atât de tare încât casa în care trăiau 4 persoane, între care un adult cu handicap și un copil de 16 ani, a crăpat în două, informează Prefectura Buzău.

Pentru că familia respectivă nu are asigurare în caz de calamități naturale care să acopere pagubele suferite și nu dispune nici de resurse financiare pentru a o lua de la capăt, autoritățile au dispus evacuarea locuinței care stă să se prăbușească și relocarea familiei în module de tip container.

Astfel, prefectul județului Buzău, Daniel-Marian Țiclea, a dispus ca două containere din logistica Prefecturii pentru situații de criză să fie transportate, marți, la Pârscov, pentru ca familia afectată de alunecarea de teren să se poată muta acolo, să poată trăi departe de pericolul alunecărilor de teren care le-au distrus agoniseala de-o viață.

„Facilitățile logistice ale Instituției Prefectului sunt pentru oameni. În astfel de containere, am reușit să amenajăm centre de vaccinare, atunci când a fost cazul, să facem centre de evaluare pentru bolnavii COVID iar acum, iată, aceste module sunt trimise în sprijinul unor oameni a căror casă a fost distrusă de o alunecare de teren”, a declarat prefectul județului Buzău, Daniel-Marian Țiclea.

Totodată, prefectul județului a transmis Primăriei Pârscov identificarea unor soluții concrete pentru asigurarea unei locuințe definitive pentru victime.

(sursa: Mediafax)

×