x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Percheziţii în Vâlcea şi Gorj pentru evaziune fiscală în domeniul construcţiilor

Percheziţii în Vâlcea şi Gorj pentru evaziune fiscală în domeniul construcţiilor

30 Sep 2015   •   09:08
Percheziţii în Vâlcea şi Gorj pentru evaziune fiscală în domeniul construcţiilor
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Poliţiştii din Vâlcea, cu sprijinul celor din Gorj, efectuează miercuri opt percheziţii la domiciliul unor persoane, precum şi la sediile societăţilor administrate de acestea, ele fiind bănuite că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu aproximativ 1.167.000 de lei, prin evaziune fiscală în domeniul construcţiilor.

Acţiunea poliţiştilor vizează probarea activităţii infracţionale a şapte persoane, patru bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 24 şi 48 de ani, precizează un comunicat transmis AGERPRES de IGPR.

Din cercetări a reieşit că reprezentanţii unei firme, cu obiect de activitate construcţii, ar fi creat un circuit evazionist, cu scopul eludării plăţii taxelor către bugetul de stat.

În fapt, în perioada 2013 - 2015, aceştia ar fi înregistrat în contabilitate achiziţii fictive de produse de la trei societăţi comerciale, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.167.000 de lei.

Persoanele în cauză vor fi conduse la sediul poliţiei pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Dosarul penal este instrumentat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.  

Agerpres

×