x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi pietoni răniți, după ce un tânăr de 18 ani a pierdut controlul volanului

Doi pietoni răniți, după ce un tânăr de 18 ani a pierdut controlul volanului

de Redacția Jurnalul    |    29 Dec 2022   •   15:00
Doi pietoni răniți, după ce un tânăr de 18 ani a pierdut controlul volanului

O femeie și un bărbat care se aflau în fața unui magazin comuna I.C Brătianu, județul Tulcea, au fost loviți joi de o mașină, al cărei șofer, de 18 ani, ar fi pierdut controlul direcției.

Potrivit IPJ Tulcea, din primele verificări s-a stabilit că un tânăr în vârstă de 18 ani, din Măcin, în timp ce conducea un autoturism pe strada principală din comuna I.C Brătianu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi acroșat doi pietoni, o femeie de 48 de ani și un tânăr de 31 de ani, aflați în fața unui magazin.

Cele două victime au fost preluate de către un elicopter SMURD și o ambulanță și transportate la Spitalul de Urgență Galați pentru îngrijiri medicale.

Șoferul deține permis de conducerea valabil și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

 

×
Subiecte în articol: pietoni raniti control volan