x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Pompierii au eliberat capul sondei în flăcări de la Moftinu Mare; se aşteaptă o soluţie pentru captarea gazelor

Pompierii au eliberat capul sondei în flăcări de la Moftinu Mare; se aşteaptă o soluţie pentru captarea gazelor

03 Ian 2018   •   11:21
Pompierii au eliberat capul sondei în flăcări de la Moftinu Mare; se aşteaptă o soluţie pentru captarea gazelor

Pompierii au reuşit să elibereze capul sondei în flăcări din localitatea sătmăreană Moftinu Mare, care arde de mai bine de două săptămâni, aşteptând o soluţie din partea specialiştilor pentru captarea gazelor, care continuă să iasă din pământ, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare, Adriana Pop. 

"Tot ce ţine de pompieri, adică reţeaua de alimentare cu apă, rezerva mare de apă, s-a făcut. S-a asigurat protecţia celor care au intervenit pentru eliberarea capului sondei. Capul sondei este eliberat, suprastructura metalică este dusă de acolo. În aceste zile, partea de intervenţie o au doar sondorii, care au ajuns acolo, au evaluat situaţia şi încep să îşi facă strategia de închidere a sondei de captare a gazului. Este o chestiune tehnică ce ţine strict de ei, de canadieni. Se va hotărî în ce măsură este nevoie de prezenţa noastră acolo, dar cu siguranţă nu plecăm cu toţii. Unele forţe sunt trimise înapoi la judeţe, vor fi rechemate când e nevoie, dar nu se poate preciza o dată finală", a declarat Adriana Pop. 

Incendiul la sonda din Moftinu Mare a fost anunţat în 18 decembrie. La faţa locului au fost mobilizaţi peste 70 de pompieri din cinci judeţe. 

Şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), col. Daniel Dragne, a declarat că incendiul nu a fost stins deoarece gazele ce ies din sol ar putea duce la formarea de "amestecuri explozive" ce s-ar putea deplasa înspre localităţi, optându-se pentru arderea acestora până la găsirea unei soluţii pentru captare. 

Nu au fost înregistrate victime. Pompierii au precizat că nu există pericol de extindere a incendiului la gospodării ale cetăţenilor sau la alte construcţii. AGERPRES

×
Subiecte în articol: incendiu sonda gaz moftinu mare satu mare