Primarul din Ilfov care a interzis unei eleve să mai folosească microbuzul școlar, după ce fata a trântit ușa mijlocului de transport, a fost amendat cu 3.000 de lei. Șoferul microbuzului a primit 1.000 de lei amendă.
Decizia aparține Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și a fost luată miercuri.
Conform CNCD, decizia șoferului de a da jos o elevă de etnie romă din microbuzul școlar, respectiv decizia primarului din comuna Petrăchioaia de a interzice elevei să mai folosească microbuzul școlar timp de 30 zile reprezintă faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate.
Șoferul a primit o amendă de 1.000 de lei, iar primarul 3.000 lei.
Hotărârea a fost luată cu unanimitate de voturi (8 voturi).
Incidentul a avut loc în toamna anului trecut, în comuna Petrăchioaia, județul Ilfov, când o elevă de 13 ani a trântit ușa microbuzului, iar șoferul a dat-o jos. Părinții copilei au cerut explicații, iar ulterior primarul i-a interzis acesteia să folosească micribuzul timp de 30 de zile.
(sursa: Mediafax)