x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Rata de infectare crește în Capitală. Vor fi decise noi restricții

Rata de infectare crește în Capitală. Vor fi decise noi restricții

24 Sep 2021   •   11:38
Rata de infectare crește în Capitală. Vor fi decise noi restricții

Rata de infectare a ajuns, vineri, de 3,77 la mie în Capitală. Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență se întrunește pentru a decide noi restricții în Capitală.

Prefectul Capitalei, Antonela Ghiţă, a transmis vineri că rata de infectare în Bucureşti este de 3,3 la mia de locuitori.

Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU) se întrunește vineri pentru a decide noi restricții în Capitală, după ce Hotărârea de Guvern privind măsurile de combatere a pandemiei va fi publicată în Monitorul Oficial.

Joi a fost adoptată o decizie prin care au fost schimbate măsurile restrictive aplicate în funcţie de incidenţa cazurilor de COVID-19 din localităţi.

Astfel, pragul incidenței a crescut de la 4 la 6 la mie pentru restricțiile de weekend.

Eventualele măsuri care vor fi luate vor intra în vigoare la ora 00.00 în următoarea zi ce urmează deciziei.

Capitala este de miercuri în scenariul roșu. Rata de infectare în București era miercuri de 3,3 la mie, iar joi de 3,65 la mie.

Mediafax

×
Subiecte în articol: capitala rata de infectare restricţii