Relaxare în Iași: Restaurantele și cafenelele se redeschid
Autoritățile din Iași au anunțat redeschiderea, începând de joi, a restaurantelor și cafenelelor din oraș, după ce numărul cazurilor de Covid-19 a scăzut. Potrivit statisticilor, rata de infectare este de peste 1,5 persoane bolnave la mia de locuitori.
Potrivit unui anunț făcut de primarul orașului Iași, Mihai Chirica, incidența cazurilor de Covid-19 în oraș a scăzut sub 3/1000 de locuitori, ceea ce va duce la o relaxare a măsurilor aplicate pentru a preveni răspândirea bolii.
Astfel, activitatea restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6.00-23.00. De asemenea, sunt valabile aceleași reguli și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.
„Dragi ieșeni vă aduc la cunoştinţă că, începând cu data de 31 decembrie 2020, între orele 6.00 – 23.00, restaurantele şi cafenele din oraşul nostru vor fi deschise şi în interior în limita de 30% din capacitate. Vă mulţumesc pentru că aţi respectat măsurile sanitare privind combaterea pandemiei şi vă rog să rămâneţi vigilenţi pentru ca numărul de îmbolnăviri să scadă şi mai mult în perioada următoare. Trebuie să fim solidari, să purtăm mască şi să ne dezinfectăm mâinile, să evităm aglomeraţiile şi să respectăm recomandările specialiştilor din sănătate”, a scris, pe Facebook, primarul Chirica.
În ceea ce privește organizarea și desfășurarea de reuniuni și petreceri cu prilejul sărbătorilor sau aniversărilor, acestea sunt în continuare interzise în toate spațiile publice sau private deschise și închise. De asemenea, rămân în vigoare măsurile privind obligativitatea purtării măștii de protecției atât în spațiile deschise cât și în cele închise și interzicerea deplasărilor în intervalul orar 23.00 – 05.00.
(sursa: Mediafax)

Ştiri din .ro
7.000 de lei amendă după protestul din centrul Capitalei, fără respectarea regulilor
Valeriu Gheorghiţă: Restricția de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca ar putea fi ridicată luni
Un studiu în Israel arată că vaccinul protejează împotriva cazurilor severe
Peste 45.000 de români, vaccinați în ultimele 24 de ore în România
Adrian Marinescu, despre momentul când „lucrurile vor fi mai echilibrate”
Schior accidentat în Munții Făgăraș
Clotilde Armand: Sporuri „flagrant discutabile” la Poliția Locală Sector 1
Șeful Ikea avertizează că tensiunile comerciale vor duce la creșterea prețurilor
OMS spune că pandemia a provocat mai multe „traume în masă” decât al doilea război mondial
Meghan Markle a dezvăluit de ce a decis să acorde un interviu realizatoarei Oprah Winfrey
Cristian Diaconescu este noul președinte al Partidului Mișcarea Populară
Modelul de relaxare a restricţiilor a eşuat în Cehia
Zeci de persoane protestează în Timișoara față de carantinarea orașului
VIDEO: Val de proteste NAȚIONALE împotriva vaccinării: Mii de oameni au ieșit pe strazi în Capitală și în țară
