x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Restricții pe Valea Oltului, în zona Călimănești, până în 15 iunie

Restricții pe Valea Oltului, în zona Călimănești, până în 15 iunie

05 Mai 2022   •   21:15
Restricții pe Valea Oltului, în zona Călimănești, până în 15 iunie

În zona lucrărilor de întreținere periodică la viaductul Valea Poștei de pe DN7 - Valea Oltului, circulația rutieră se desfășoară alternativ, pe un sens, dirijată cu semafoare, până pe data de 15 iunie 2022, informează, joi, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

În zona lucrărilor de întreținere periodică la viaductul Valea Poștei (zona Călimănești) de pe DN7, km 198+136, circulația rutieră se desfășoară alternativ, pe un sens, dirijată cu semafoare, până pe data de 15 iunie 2022.

CNAIR precizează că această restricție de circulație provoacă timpi de asteptare crescuți între județele Sibiu și Vâlcea, în zona lucrărilor.

Drumarii roagă șoferii să respecte semnalizările rutiere instituite temporar.

Potrivit CNAIR, podul nu prezintă defecte structurale, dar degradările accentuate ale părții carosabile au impus demararea urgentă a unor lucrări de întreținere periodică. Acestea constau în reimpermeabilizarea căii de rulare, a trotuarelor și a tuturor suprafețelor expuse fenomenului carbonatării.

Astfel, se realizează o nouă hidroizolație, se refac straturile asfaltice, se înlocuiesc dispozitivele de acoperire rosturi de dilatație, se realizeaza întreținere cu mortare speciale și la final se aplică un strat de protecție anticorozivă.

La final, aceste lucrări de întreținere vor prelungi considerabil durata de exploatare a podului, spun reprezentanții CNAIR.

×