x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Revoltător! Un tânăr din Galaţi, fără permis, reţinut după ce a provocat un accident şi a părăsit locul faptei

Revoltător! Un tânăr din Galaţi, fără permis, reţinut după ce a provocat un accident şi a părăsit locul faptei

28 Ian 2019   •   12:48
Revoltător! Un tânăr din Galaţi, fără permis, reţinut după ce a provocat un accident şi a părăsit locul faptei

Un tânăr de 20 ani din Galaţi a fost reţinut pe bază de ordonanţă, după ce a provocat un accident şi a părăsit locul faptei, bărbatul neavând permis de conducere, se arată într-un comunicat transmis luni de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii Biroului Rutier Galaţi au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe o stradă din localitate a avut loc un accident rutier soldat cu o victimă, conducătorul auto vinovat de producerea acestuia părăsind locul faptei.

Din primele verificări, poliţiştii au constatat că şoferul autoturismului în cauză nu a adaptat viteza la condiţiile carosabilului acoperit cu zăpadă, a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar. În urma impactului, tânărul de 27 ani, aflat la volanul acestuia din urmă, a fost rănit.

La scurt timp după producerea accidentului, poliţiştii l-au identificat pe şoferul fugar, în persoana unui tânăr de 20 ani, din Galaţi, verificările cu privire la acesta relevând că nu este posesor de permis auto.

Poliţiştii rutieri au întocmit dosar de cercetare penală atât pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cât şi pentru cele de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului.

Tânărul a fost reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, urmând ca luni să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: tanar retinut permis galaţi