x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale ROMÂNIA-POLONIA. Program prelungit la metrou, vineri, ca urmare a meciului

ROMÂNIA-POLONIA. Program prelungit la metrou, vineri, ca urmare a meciului

11 Noi 2016   •   17:20
ROMÂNIA-POLONIA. Program prelungit la metrou, vineri, ca urmare a meciului

ROMÂNIA-POLONIA. Trenurile de metrou vor circula, vineri, după un program prelungit cu o oră şi jumătate, cu ocazia meciului de fotbal dintre echipa naţională a României şi cea a Poloniei, care se va desfăşura pe 'Arena Naţională', informează Metrorex.

"La solicitarea Federaţiei Române de Fotbal, Metrorex vine în sprijinul publicului participant la meciul de fotbal dintre echipa naţională României şi cea a Poloniei, care se va desfăşura pe stadionul 'Arena Naţională' şi anunţă că vineri, 11 noiembrie 2016, trenurile de metrou vor circula după un program prelungit cu o oră şi jumătate", se spune într-un comunicat al Metrorex remis, joi, AGERPRES.

ROMÂNIA-POLONIA.Potrivit sursei citate, ultimele trenuri de metrou vor pleca de la staţiile capăt de magistrală la ora 01:00 pe Magistralele 1, 2 şi 3, respectiv la ora 01:45 pe Magistrala 4.

Intervalul de circulaţie va fi de maximum 10-12 minute, subliniază compania.

ROMÂNIA-POLONIA.Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte pe 11 noiembrie, de la ora 21:45, pe Arena Naţională din Capitală, selecţionata Poloniei, într-o partidă contând pentru Grupa E a preliminariilor CM 2018.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: metrorex metrou program