Sâmbătă, anchetatorii au descins la nouă adrese din București și Ilfov, într-un dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism în formă continuată. Percheziții au avut loc în Sectorul 5 al Capitalei.
Prostituție în saloanele de masaj
„Din actele de urmărire penală a rezultat că, în perioada aprilie 2025 - prezent, nouă persoane ar fi înlesnit practicarea prostituției de către mai multe femei, activitatea fiind desfășurată în cadrul a două saloane de masaj erotic din municipiul București.
În acest context, persoanele bănuite, prin crearea unei aparențe de legalitate a desfășurării activităților în respectivele saloane, ar fi înlesnit practicarea prostituției prin disimularea realizării, în mod ilegal, de către persoanele vătămate, a unor servicii de masaj erotic, în scopul obținerii de foloase materiale”, infomează Poliția Capitalei.
Potrivit surselor din anchetă, sunt implicate două saloane de masaj erotic din Capitală: VIP Zone de pe Kogălniceanu și „Mistic Masaj”, de pe strada Benjamin Franklin.
Cele nouă persoane implicate, manageri, dar și angajați ai saloanelor, le permiteau fetelor să se și prostitueze în saloanele de masaj.
Una dintre managerii implicați este Alina Cotabiță, văduva lui Gabriel Cotabiță, care a fost și ea reținută. Femeia se ocupa de promovarea online a fetelor pe site-uri, dar și a salonului pe TikTok.
Principala matroană reținută este o femeie în vârstă de 80 de ani. Persoanele suspectate sunt, în aceste momente, în instanță, potrivit surselor.
Sume mari de bani, găsite la percheziții
Inculpații au fost duși la audieri. 8 persoane au fost reținute pentru 24 de ore, urmând să fie prezentate în fața magistraților cu propunere de arest preventiv.
La percheziții, polițiștii au găsit sume de bani, în lei și valută: 370.000 de lei și 86.000 de euro, dar și 15.000 de dolari, precum și aproximativ 3.000 de lire sterline.
Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, sub supravegherea Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 continuă cercetările în acest caz.
În timpul perchezițiilor, anchetatorii au găsit bani, laptopuri, telefoane, jucării sexuale, prezervative, tablete.


