x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Misiuni Salvamont: 18 persoane au fost salvate din zonele montane în ultimele 24 de ore

Misiuni Salvamont: 18 persoane au fost salvate din zonele montane în ultimele 24 de ore

de Redacția Jurnalul    |    25 Sep 2023   •   14:45
Misiuni Salvamont: 18 persoane au fost salvate din zonele montane în ultimele 24 de ore

Echipele Salvamont au avut 11 misiuni și au salvat 12 persoane aflate în dificultate în zonele montane ale României în ultimele 24 de ore.

Salvamontiștii anunță că în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 11 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvatorilor.

Câte două apeluri au avut Salvamont Mureș și Suceava, în timp ce echipele Salvamont Vâlcea, Gorj, Brașov, Bihor, Bistrița-Năsăud și Neamț au avut câte o misiune.

În cazul acestor intervenții au fost salvate 18 persoane. Trei dintre acestea au fost predate Serviciului de Ambulanță și SMURD.

De asemenea, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 15 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: salvamont misiuni