x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Şocant! O femeie a încercat să-şi scoată din ţară nepoata minoră cu o procură notarială falsă

Şocant! O femeie a încercat să-şi scoată din ţară nepoata minoră cu o procură notarială falsă

26 Iul 2018   •   14:42
Şocant! O femeie a încercat să-şi scoată din ţară nepoata minoră cu o procură notarială falsă

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat o femeie care a încercat să îşi scoată din ţară nepoata minoră, folosindu-se de o procură notarială falsă, a informat purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Arad, Sorina Tocaciu. 

"Aproape de miezul nopţii, miercuri spre joi, la Punctul de Trecere al Frontierei Turnu, judeţul Arad - Battonya s-a prezentat pe sensul de ieşire din ţară o femeie în vârstă de 40 de ani, călătorind ca pasageră într-un autocar, însoţită de nepoata sa, în vârstă de 17 ani, ambele domiciliate pe raza judeţului Bihor", a declarat,  purtătorul de cuvânt al STPF Arad. 

Potrivit sursei citate, cu ocazia efectuării formalităţilor la trecerea frontierei, femeia a prezentat pentru minoră o procură notarială, care însă nu îndeplinea condiţiile uneia autentice, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră constatând că documentul este fals. 

Mătuşa adolescentei a declarat că intenţiona să ajungă împreună cu aceasta în Spania şi nu avea cunoştinţă de faptul că documentul este fals. 

"Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi au întocmit acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun", a precizat Sorina Tocaciu. AGERPRES 

×
Subiecte în articol: procură notarială falsă