Duminică seara, în jurul orei 22:00, un apel la 112 a anunțat producerea unui accident rutier pe Drumul Județean 102C, în comuna Albești-Paleologu.
Potrivit primelor informații, un tânăr de 27 de ani ar fi pierdut controlul volanului, izbindu-se de patru autoturisme parcate, după care mașina sa s-a răsturnat.
După impact, șoferul a părăsit locul accidentului, însă a fost găsit la scurt timp de polițiști, pe raza comunei Valea Călugărească. Acesta acuza dureri, astfel că un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova i-a acordat îngrijiri medicale și l-a transportat la spital pentru investigații.
Testat cu aparatul etilotest, tânărul avea 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările au scos la iveală că avea permisul de conducere suspendat.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.
(sursa: Mediafax)


