x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Șoferul unui microbuz școlar din Argeș a fost prins beat la volan

Șoferul unui microbuz școlar din Argeș a fost prins beat la volan

27 Sep 2022   •   18:28
Șoferul unui microbuz școlar din Argeș a fost prins beat la volan
Sursa foto: Foto: Antena 3

Şoferul unui microbuz şcolar din Argeș a fost prins băut la volan, marți. Bărbatul avea o alcoolemie de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. El fusese instruit recent cu privire la conduita preventivă.

Polițiștii argeșeni au prins, marți, un bărbat de 59 de ani care conducea un microbuz de transport școlar în Teiu aflat sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferului i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

În microbuz se aflau 4 elevi și un cadru didactic.

În perioada 30 august – 2 septembrie, polițiștii de la rutieră au derulat activităţi educativ-preventive şi de verificare a autovehiculelor special destinate transportului de elevi. 139 de astfel de autovehicule au fost reinventariate, iar polițiștii rutieri au reinstruit 137 de șoferi cu privire la conduita preventivă pe timpul efectuării transportului.

Instruirea șoferului prins beat marți a fost făcută pe 30 august 2022, precizează Poliția Argeș.

(sursa: Mediafax)

×