Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat duminică despre faptul că, în zona unui supermarket din localitatea Buftea, mai multe persoane se agresează fizic reciproc, iar traficul rutier a fost blocat.
Polițiștii au depistat și identificat patru persoane, care ar fi fost implicate în altercația respectivă.
Cele patru persoane au fost conduse la sediul Poliției orașului Buftea pentru cercetări.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a acordat îngrijiri medicale unuia dintre cei patru bărbați depistați, însă nu s-a impus ca acesta să fie dus la spital.
Întrucât doi dintre bărbații depistați au condus două mașini, aceștia au fost testați cu aparatul alcooltest, pentru unul dintre ei rezultând valoarea de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. El a fost dus la unitate medicală pentru prelevarea de probe biologice.
În cauză a fost deschis dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
(sursa: Mediafax)