Potrivit IPJ Vrancea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Odobești, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare pe raza orașului, au observat marți, în jurul orei 19.30, un autoturism parcat neregulamentar în stația mijloacelor de transport în comun.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana care a condus și a parcat autoturismul în acel loc. Este vorba de un minor, în vârstă de 15 ani. De asemenea, s-a stabilit faptul că tânărul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, motiv pentru care pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal, pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În aceeași zi, în jurul orei 23.25, polițiștii au depistat în trafic același autoturism, însă conducătorul auto nu a oprit la semnalele echipajului de poliție. Astfel, polițiștii au plecat în urmărirea autovehiculului, înspre municipiul Focșani, iar în intersecția DN2 M cu DJ 205S minorul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a ieșit în decor.
În urma accidentului, tânărul și pasagerul din dreapta, în vârstă de 18 ani, au fost răniți, fiind transportați la spital, în vederea primirii îngrijirilor medicale necesare.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.
(sursa: Mediafax)