Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Dolj s-au sesizat din oficiu și fac cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea cu intenție a animalelor. Cercetările au pornit după o emisiune la care a participat un craiovean de 28 de ani.
„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că, în anul 2023, un tânăr de 29 de ani, din Craiova, ar fi aruncat de la etajul 1, al locuinței iubitei sale, de 28 de ani, din Bragadiru, județul Ilfov, doi motani, unul din aceștia suferind răni. Ulterior, în cursul aceluiași an, cel în cauză ar fi alungat animalele din locuința sa, din Craiova și până în prezent acestea nu au mai fost găsite, aspecte prezentate de cei doi în cadrul unei emisiuni TV”, transmite, joi, Poliția Dolj.
Cercetările sunt continuate de polițiști, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.
(sursa: Mediafax)