x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale  Tânăr găsit carbonizat, într-o casă cuprinsă de flăcări

 Tânăr găsit carbonizat, într-o casă cuprinsă de flăcări

de Redacția Jurnalul    |    29 Iun 2024   •   09:45
 Tânăr găsit carbonizat, într-o casă cuprinsă de flăcări
Sursa foto: Hepta

Un tânăr de 27 de ani a fost găsit carbonizat în interiorul unei locuințe din localitatea Luncșoara, județul Bihor, cuprinsă de un incendiu sâmbătă dimineața.

În jurul orei 4.50, echipajele Stației de Pompieri Aleșd au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și cu ambulanța SMURD pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Luncșoara, comuna Aușeu.

Potrivit ISU Bihor, incendiul se manifesta violent la unul dintre cele două corpuri ale casei.

Pompierii au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite.

În interiorul camerei incendiate a fost găsit corpul carbonizat al proprietarului în vârstă de 27 de ani.

Pompierii au împiedicat propagarea incendiului la cel de-al doilea corp al casei și la casa vecinului aflată la o distanță mică față de flăcări.

Cauza incendiului este în curs de stabilire.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: carbonizat incendiu