x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tânărul din Ploieşti care a înjunghiat o profesoară, arestat preventiv pentru 30 de zile

Tânărul din Ploieşti care a înjunghiat o profesoară, arestat preventiv pentru 30 de zile

30 Ian 2019   •   15:16
Tânărul din Ploieşti care a înjunghiat o profesoară, arestat preventiv pentru 30 de zile

Tânărul de 22 de ani care a înjunghiat o profesoară la Colegiul ''Spiru Haret'' din Ploieşti a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.

''Tribunalul Prahova a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele bărbatului bănuit că ar fi înjunghiat o profesoară la Colegiul 'Spiru Haret'. Acesta este cercetat pentru tentativă de omor'', au precizat reprezentanţii IPJ Prahova.

Incidentul a avut loc marţi, când profesoara a fost înjunghiată în faţa cancelariei. Autorul faptei a profitat că în curtea unităţii de învăţământ intră un grup mai mare de elevi şi s-a strecurat printre ei, iar paznicul nu l-a observat. La scurt timp după ce a înjunghiat-o pe profesoară a fost prins de o patrulă de jandarmi.

Conform Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Prahova, asupra tânărului au fost găsite mai multe arme albe.

''După imobilizare, la controlul corporal şi al bagajelor au fost găsite asupra acestuia următoarele: un cuţit de bucătărie cu lama de 10 centimetri, un toporaş cu coada metalică, o teslă cu coada metalică, un patent, o foarfecă, un PET de 2 litri tăiat în care se aflau cuie, o sticlă de 0,5 litri cu alcool, cu miros specific de ţuică, consumat din el. Persoana în cauză, cât şi bunurile găsite asupra sa au fost predate organelor de urmărire penală'', au spus oficiali din IJJ Prahova.

Profesoara înjunghiată a fost transportată, marţi, la Spitalul Judeţean Ploieşti, cu plagă înjunghiată abdominală, stabilă hemodinamic, fiind ulterior operată. AGERPRES

×