Aproximativ 100 de persoane protestează joi seara în centrul municipiului Alexandria împotriva adoptării de către guvern a ordonanţei privind modificarea Codurilor penale şi a proiectului legii privind graţierea.
Protestatarii nu mai cer alegerile anticipate, ca în seara anterioară, miercuri, ci "instaurarea unei normalităţii", "dezbateri", "negocieri" şi "transparenţă".
"Am ieşit pentru copiii mei. Simt că mi se bagă mâna în buzunar şi am ieşit în stradă. Să îl graţieze pe unul care a furat o găină, dar nu politicienii care ne-au băgat mâna în buzunar, mie şi tuturor românilor. Dacă o să fie bine în viitor, o să fie datorită mie şi celor ca mine din toată ţara. Cei care au stat în casă trebuie să rămână în casă. Ieşim noi şi pentru ei", a declarat, pentru AGERPRES, unul dintre protestatari.
Un grup format din tineri a ales să vină în centrul oraşului "pentru a susţine dreptatea". Din grupul format din aproximativ zece tineri a făcut parte şi Robert Iordan, un tânăr în vârstă de 19 ani, care a ales să protesteze deşi a suferit un accident ce îi permite deplasarea numai cu ajutorul cârjelor.
"Îmi este greu. Ar trebui să iasă mult mai mulţi tineri în stradă. Trebuie să se facă dreptate într-un fel. Vrem să fim şi noi luaţi în seamă şi să avem mai multe locuri de muncă", a spus tânărul protestatar. AGERPRES