x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie într-o fermă din Piatra, județul Constanța. Doi tineri au murit după ce un mal de pământ a căzut peste ei

Tragedie într-o fermă din Piatra, județul Constanța. Doi tineri au murit după ce un mal de pământ a căzut peste ei

de Vali Deaconescu    |    26 Ian 2023   •   17:25
Tragedie într-o fermă din Piatra, județul Constanța. Doi tineri au murit după ce un mal de pământ a căzut peste ei
Sursa foto: Victor Stroe

Doi tineri de 23 și 28 de ani au murit joi după ce au fost surprinși de un mal de pământ surpat într-o fostă cazemată a unei ferme din localitatea Piatra, județul Constanța.

Potrivit ISU Constanța, la fața locului au intervenit două echipaje SMURD, o autospecială de stingere și un echipaj al SAJ Constanța.

Cele două victime au fost extrase de cetățeni, inconsțiente, până la sosirea echipajelor de intervenție.

Victimele au fost resuscitate timp de mai bine de o oră, însă fără succes, fiind declarat decesul.

Este vorba de doi tineri, cu vârste de 23 și 28 de ani.

„Astăzi, în jurul orei 13.20, polițiști din cadrul Postului de Poliție Mihail Kogălniceanu au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-un saivan, 2 persoane ar fi săpat o groapă și ar fi intrat în aceasta, fiind inconștienți.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre 2 bărbați, de 23, respectiv 27 de ani, ambii din localitatea Piatra. 

Asupra celor 2 au fost aplicate manevre de resuscitare de către personalul medical ajuns la fața locului, ulterior fiind constatat decesul. 

Din primele verificări a reieșit faptul că cei 2 ar fi efectuat o săpătură în incinta saivanului, sub o placă de beton, descoperind un gol, în care ar fi intrat amândoi, iar ulterior s-ar fi asfixiat. 

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, a anunțat IPJ Constanta

×