x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Traficanți de droguri, încătușați în Cluj

Traficanți de droguri, încătușați în Cluj

de Redacția Jurnalul    |    13 Apr 2023   •   11:58

Opt bărbați au fost reţinuți în județul Cluj pentru trafic de droguri de mare risc. Rețeau trafica droguri de mare risc, cannabis și xanax.

Polițiștii din Cluj și procurorii DIICOT au făcut, miercuri, 10 percheziții domiciliare, în județul Cluj, în două cauze penale, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Au fost audiate 50 de persoane.

Din cercetări a reieșit că, din anul 2022 și până în prezent, persoanele bănuite ar fi procurat, manipulat, stocat și distribuit, în mod direct și indirect, droguri de risc și de mare risc, precum și substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, în județul Cluj.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate 291 de pungulițe cu droguri de mare risc, 600 de grame de droguri de mare risc, 200 de grame de cannabis și 26 de comprimate de xanax.

De asemenea, au fost depistate și ridicate 29.100 de lei, 450 de euro, 17 telefoane mobile, precum și alte bunuri de interes.

8 bărbați au fost reținuti, pentru 24 de ore, urmând ca joi 7 dintre aceștia să fie prezentați magistraților. Totodată, față de o femeie, de 32 de ani, a fost luată măsura control judiciar.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: droguri arestari