x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie la scăldat - un bărbat s-a înecat în râul Suceava

Tragedie la scăldat - un bărbat s-a înecat în râul Suceava

22 Iul 2018   •   19:10
Tragedie la scăldat - un bărbat s-a înecat în râul Suceava

Salvatorii de la Detaşamentul de Pompieri Suceava au recuperat din râul Suceava, duminică, trupul unui bărbat care se dusese la scăldat în zona Bazarului din cartierul Burdujeni din municipiul reşedinţă de judeţ, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU, Alin Găleată. 

Potrivit sursei citate, s-a anunţat că un tânăr a intrat în apă duminică după-amiază, în aval de Bazar, şi nu a mai ieşit. 

La faţa locului s-a prezentat o echipă de salvatori cu barcă pneumatică, scafandri şi un echipaj SMURD TIM. iar corpul tânărului a fost găsit la scurt timp. 

Echipajul TIM a încercat şi efectuat manevrele de resuscitare, dar ciuda eforturile făcute de echipa medicală a fost declarat decesul tânărului. AGERPRES

×