x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trei persoane au fost rănite într-un accident provocat de o maşină de gunoi care a rămas fără frâne, în Vâlcea

Trei persoane au fost rănite într-un accident provocat de o maşină de gunoi care a rămas fără frâne, în Vâlcea

16 Apr 2019   •   14:26
Trei persoane au fost rănite într-un accident provocat de o maşină de gunoi care a rămas fără frâne, în Vâlcea

Trei persoane au fost rănite, marţi după-amiază, după ce o maşină de gunoi, căreia i s-a defectat sistemul de frânare, a lovit un autoturism care circula regulamentar, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc într-o intersecţie din comuna Orleşti, în impact fiind implicată şi o altă maşină care se afla parcată în curtea unei locuinţe.

"Din primele informaţii, maşina de gunoi a ieşit de pe o stradă secundară în drumul judeţean unde a lovit un auto SUV care a fost proiectat în curtea unei locuinţe, lovind o altă maşină ce se afla parcată. Cauza probabilă a accidentului este o defecţiune la sistemul de frânare al maşinii de gunoi", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea.

Reprezentanţii ISU Vâlcea au anunţat că la locul accidentului au fost găsite trei victime, două având traumatisme cranio-cerebrale, iar una având răni uşoare. Doar unul dintre răniţi, şoferul autoturismului lovit de maşina de gunoi, a solicitat însă să fie transportat la spital, ceilalţi doi primind îngrijiri medicale la faţa locului. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident valcea