Consiliul Local Buzău a decis să interzică utilizarea trotinetelor electrice în centrul orașului, în parcuri, locuri de joacă și în curțile școlilor. Hotărârea a fost adoptată joi, în cadrul unei ședințe oficiale, prin aprobarea unui regulament care stabilește și sancțiuni pentru nerespectarea noilor reguli.
Potrivit documentului votat, accesul trotinetelor electrice este strict interzis în parcuri, pe terenurile de sport, în curțile unităților de învățământ și în zona pietonală Cuza Vodă – Piața Daciei – Aleea Trandafirilor, indiferent de vârsta conducătorului.
Prin excepție, autoritățile locale pot permite, prin dispoziție specială, organizarea unor evenimente sau trasee temporare pentru trotinete electrice, cu condiția ca acestea să se desfășoare în spații bine semnalizate și controlate.
Primăria Buzău justifică măsura prin creșterea alarmantă a numărului de accidente. În primele șapte luni din 2025, s-au înregistrat peste 1.500 de accidente cu trotinete electrice în România, depășind deja totalul din 2024 (1.320 de cazuri). În aceste incidente au murit 7 persoane, iar peste 1.600 au fost rănite, 80% dintre accidente fiind provocate de conducătorii de trotinete, potrivit datelor oficiale.
Reprezentanții administrației locale au mai precizat că s-au primit numeroase sesizări de la cetățeni privind incidente, accidente evitate la limită și disconfortul provocat de circulația trotinetelor în spațiile pietonale. Viteza mare atinsă de aceste vehicule în zone aglomerate reprezintă un risc major pentru copii și vârstnici.
Cei care nu respectă noul regulament riscă amenzi între 500 și 1.500 de lei.


